Pages

Monday, November 14, 2011

_________Gogoşi Americane_________



Am văzut de multe ori prin filmele americane gogoşile acelea apetisante, cu fel şi fel de glazuri şi arome şi sincer am poftit de fiecare dată, aşa că, m-am hotărât să încerc să fac şi eu, să vedem de iese. Rezultatul a fost peste aşteptări...într-un cuvânt: minunate! Reţeta este foarte simplă, adică şi pentru cei mai neexperimentaţi dintre noi.

Ingrediente: 500 g făină, 3 ouă, 4 linguri zahăr, 3 linguri ulei, 25 g drojdie proaspătă, (sau 1 plic drojdie uscată), esenţă vanilie, un vârf de sare. Pentru glazură şi decorare: 200 g ciocolata, 1 lingură unt, 1 lingură lapte, nucă de cocos, nucă, fulgi de ciocolată etc

Se încălzeşte laptele (să fie cald, nu fierbinte), se pune apoi zahărul, se adaugă drojdia şi se amestecă până se dizolvă. Se adaugă ouăle, uleiul, esenţa şi sarea, se amestecă bine şi la sfârşit se pune făina. Se frământă o cocă moale, dar care să nu se lipească de degete. Se lasă la crescut aprox. 1 oră. După ce şi-a dublat volumul, se presară făină pe masă, se întinde o foaie de 1 cm grosime şi se taie aluatul cu forma specială de gogoşi, sau dacă nu aveţi aşa ceva, puteţi folosi o cană,iar pentru gaura din mijlocul gogoaşei, puteţi folosi un capac de sticluţă mică (de picături). Se mai lasă 15 min pe masă la dospit, apoi se prăjesc pe ambele părţi în ulei încins. Atenţie: focul trebuie să fie potrivit, dacă este prea mare se vor prăji prea repede şi nu vor fi coapte la mijloc. Dacă este prea mic, atunci gogoşile vor ieşi prea uleioase. Pentru glazură, se topeşte ciocolata impreună cu laptele şi untul la bain-marie sau micounde. Se cufundă partea superioară a gogoşilor in glazură, apoi se dă prin nucă de cocos, nucă, fulgi de ciocolată etc. 

No comments:

Post a Comment