Pages

Wednesday, December 28, 2011

_________Prăjitură cu cremă de rom şi vanilie__________


Ingrediente: 4 ouă, 100 g zahăr, 125 g făină, 3 linguri cacao, 100 g ciocolată, 1 linguriţă praf de copt, 1 vf de cuţit de sare, 60 ml apă caldă, sirop de zahăr ars.
Crema de rom: 200 g margarină, 200 g ciocolată, esenţă rom, 150 ml lapte
Crema de vanilie: 200 ml lapte, 5 gălbenuşuri, 3 lg făină, 10 lg zahăr, 1 pachet unt/margarina

Se separă albuşurile de gălbenuşuri. Gălbenuşurile se mixează cu apa caldă şi zahărul până se obţine o cremă pufoasă. Se adăugă ciocolata rasă şi se continuă omogenizarea. Separat se amestecă făina cu cacaoa şi praful de copt, şi se adaugă peste gălbenuşuri, amestecând uşor. Albuşurile se bat spumă după care se adăugă la compoziţia preparată anterior. Se toarnă compoziţia într-o tavă mai mică, tapetată cu hârtie de copt, şi se dă la cuptor aprox. 25 min, sau până trece testul scobitorii.
Crema de rom: Laptele şi ciocolata bucăţele se pun pe foc, până se topeşte ciocolata şi se omogenizează compoziţia. Se ia de pe foc, se adaugă esenţa de rom şi se lasă la răcit. După ce s-a răcit cât de cât, se adaugă margarina (la temperatura camerei) şi se mixează bine.
Crema de vanilie: Se amestecă gălbenuşurile cu zahărul, apoi separat, făina cu laptele, fără să se facă cocoloaşe. Se pune laptele şi făina peste gălbenuşuri, se amestecă bine, apoi se pun într-o cratiţă, la foc mic, mixând bine să nu se facă cocolaşe. După ce s-a îngroşat, se dă la răcit. Se amestecă apoi cu unul/margarina (la temperatura camerei) şi se mixează până se omogenizează.
Asamblare: Blatul răcit se taie în două şi se însiropează bine. Se întinde crema de rom la mijloc, iar deasupra se pune crema de vanilie şi se ornează cu fulgi de ciocolată. 

No comments:

Post a Comment